Pe nici o porţiune a DN73 din judeţul Braşov nu a fost turnat covorul asfaltic final.
Aşteptate de mult timp atât de braşoveni cât şi de către turişti, lucrările de plombare a DN 73 au început ieri, în zona ieşirii din Râşnov spre Bran. Şoseaua este una dintre cele mai degradate din judeţ şi se află din vara anului trecut într-un amplu proiect de modernizare. Cum partea de investiţii avansează destul de greu, CNAIR i-a cerut constructorului să intervină în regim de urgenţă pentru a face reparaţii provizorii, până când se vor realiza modernizările incluse în proiectul UE în derulare. „Se lucrează pe tronsonul Râşnov – Bran unde sunt aproximativ 1.200 de mp de gropi care trebuie reparate. Lucrările vor dura aproximativ două zile şi sunt derulate de către constructorul care se ocupă de proiectul de modernizare al acestei şosele. Aceste lucrări sunt provizorii pentru a se asigura o viabilizare a şoselei mai ales în această perioadă când traficul va creşte pe acest sector de drum, iar după sărbătorile pascale va fi reluat proiectul de modernizare”, a explicat Horia Stancu, şeful Secţiei de Drumuri Braşov.DN 73 (care face legătura intre localităţile Braşov – Râşnov – Bran – Fundata – Câmpulung – Piteşti), pe o lungime de 103,25 km e în reabilitare pe un proiect UE de ani buni. Noul termen de finalizare e decembrie 2019, iar progresul fizic al lucrărilor în acest moment este de aproximativ 30%.Deocamdată, ca pe nici o porţiune a DN73 din judeţul Braşov nu a fost turnat covorul asfaltic final, iar lucrările nu au fost recepţionate. Ceea ce pare ca o porţiune terminată (între Braşov şi Cristian de exemplu) sunt doar staruri de asfalt de bază. Sursa: Bună ziua Braşov