Trei adulţi şi un copil au ajuns la spital dintre cele 20 de persoane evacuate.
Au fost momente de groază azi dimineaţă, la ora 9, într-un bloc de pe Strada Brazilor din cartierul braşovean Noua. 20 de persoane au fost evacuate după ce o garsonieră de la etajul I a luat foc. 6 persoane, dintre care un bebeluş de trei luni, au fost duse la spital intoxicate cu fum. Pompierii şi poliţia au pornit o achetă pentru a stabili care au fost cauzele incendiului.
Strigau: mor, ajutor!
Un fum înecăcios cuprinsese etajele superioare iar locatarii speriaţi au început să iasă la geamuri şi să strige după ajutor. Nu puteau coborî din casă pentru că tot holul era cuprins de fum. Oamenii au sunat disperaţi la 112 iar la faţa locului au ajuns mai multe echipaje de la ISU. Pompierii au fost nevoiţi să spargă geamurile de la balcoanele blocului, ca să degajeze fumul.

„Când am deschis uşa era plin de fum, a intrat tot fumul peste mine în casă şi nu am mai putut să fac nimic. Am închis repede uşa şi am ieşit pe geam. Era un fum gros negru, nici nu mai puteam să respir foarte bine, am deschis toate geamurile, am aşteptat cam 30-40 de minute să vină pompierii, să mă scoată", povesteşte un locatar al blocului. „Ieşea fum din toate părţile, şi la etajul 1 şi la etajul 2 erau vecinii sus pe scară, stigau că mor, ajutor! Era foarte rea senzaţia! Chiar nu era nimeni ieşit, erau la geamuri, am înţeles că au vrut să deschidă uşa şi era plin de fum pe scară, nu puteau să iasă din cauza fumului", îşi aminteşte altcineva.

3 autospeciale cu apă şi spumă, o autoscară, 3 ambulanţe SMURD şi cinci de la Serviciul de Ambulanţă Braşov. Incendiul a fost localizat iar locatarii au fost evacuaţi. O parte din ei au avut nevoie de îngrijiri medicale. Un bărbat a fost resuscitat după ce a fost găsit inconştient în casa scării.

„Am fost solicitaţi să intervenim la un incendiu izbucnit la garsonieră. Echipajele ajunse la faţa locului au lichitat incendiul fără probleme. Degajarea mare de fum a făcut ca un număr de douăzeci de persoane să fie evacuate. Din aceste 20 de persoane 7 au primit asistenţă medicală, din acestea, 4 victime au fost transportate la spital. Este vorba de 3 adulţi şi un copil. Un bărbat a fost în stare mai gravă. A fost găsit inconştient, a fost resuscitat şi a fost transportat la spital", a precizat plt. maj. Luiza Dănilă, purtător de cuvânt ISU Braşov.

Alte două persoane intoxicate uşor cu fum au fost ulterior transportate la spital. Vecinii spun că proprietarul locuinţei, un vârstnic cu grave probleme de vedere, folosea pentru încălzire un reşou şi cel mai probabil acesta ar fi declanşat focul. Pompierii şi poliţia au demarat anchete pentru a stabili cauzele incendiului.